Dragostea pentru lectură trebuie încurajată de la cele mai fragede vârste, iar fascinanta lume a poveștilor copilăriei este mijlocul prin care cei mai mici își sădesc în suflete viitoarea apropiere de cuvântul tipărit!
Acesta a fost scopul pentru care Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, alături de unitățile de învățământ din municipiu (Școala Gimnazială Nr 3, Școala Gimnazială Sf. Andrei, Liceul de Arte „Ionel Perlea“, Liceul Tehnologic ,,Înălțarea Domnului“, GPP, Voinicelul, GPP Piticot, GPP Junior, GPP Dumbrava Minunată.), a organizat o acțiune care a adus împreună copiii și cărțile. Elevii mai multor instituții școlare slobozene au mers la grădinițele din oraș, unde le-au citit colegilor lor mai mici cele mai frumoase pagini din basmele lumii.
Evenimentul s-a desfășurat sub egida 𝗭𝗶𝗹𝗲𝗶 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗮 𝗖𝗮̆𝗿𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗶 📚, sărbătorită începând din anul 1967 la începutul lunii aprilie. Momentul marchează data de naștere a scriitorului danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805), unul dintre cei mai cunoscuți autori de povești din literatura universală.